„Câini” cu noroc

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo era foarte aproape să o pățească aseară în fața Oțelului, o echipă care a devenit sperietoare pentru granzii din Liga I.

Steaua, Rapid și CFR s-au împiedicat cu Galațiul, și aseară erau cât pe-aci s-o facă și „câinii”. „Jucăm prost și câștigăm. Suntem pe locul 1, ce mai contează să facem spectacol?”, răspundea Mircea Rednic, atunci când era aprig contestat de jocul echipei. Și așa a jucat Dinamo și aseară. Dar ce mai contează…

Lobonț a râs la penalty-ul lui Jelev

Fără Niculae și Bratu, atacul lui Dinamo a fost în piuneze cu Oțelul. Cu soluția de avarie Miranda, trimis în teren din primul minut, „câinii” nu au contat în prima repriză. Cum nici Dănciulescu nu s-a simțit în apele lui, ocaziile de poartă au întârziat să apară pentru gruparea din „Ștefan cel Mare“. Doar Ropotan și-a prins curaj să șuteze, dar abia în minutul 45 al partidei! Prea puțin pentru o echipă aflată pe locul 1 și cu aspirații de Ligă.

Jocul „câinilor“ continuat la fel de palid în a doua repriză. Iar când un egal ar fi fost echitabil, micuțul Torje a dat suflet tribunelor, punctând pentru 1-0. Un scor suficient pentru Dinamo, care a rămas în continuare lider în Liga I. Pe final, „câinii” au mai tremurat o dată, la penalty-ul făcut de Blay, dar Jelev a avut o execuție care l-a făcut să râdă și pe Lobonț.

A fost penalty la Miranda

Arbitrul Martiș i-a dezavantajat pe dinamoviști chiar în startul de meci. Argentinianul Osvaldo Miranda a pătruns în careu cu mingea la picior, în minutul 11, a încercat să dea balonul pe lângă Jelev, însă fundașul bulgar al Oțelului a comis henț. „Câinii“ au protestat vehement, cerând penalty, dar centralul a lăsat jocul să continue. Reluările TV l-au contrazis pe Martiș.

Doi petrecăreți au fost titulari

Episodul „Bamboo“, de săptămâna trecută, în care au fost implicați Mitea, Andrei și Adrian Cristea, nu a influențat alcătuirea primului „11“. Mircea Rednic i-a titularizat aseară pe Adrian Cristea și pe Mitea, iar Andrei Cristea a început meciul de pe banca de rezerve. Opțiunea antrenorului a venit însă și pe fondul numărului mare de accidentări din lot.

Scandalurile alungă fanii

Suporterii lui Dinamo nu s-au înghesuit aseară în „Ștefan cel Mare“ pentru a urmări meciul cu Oțelul. Tribunele stadionului au fost dezolante, pentru că numai cel mult 500 de spectatori au văzut live partida. Campionatul trecut, „câinii” au avut o medie a spectatorilor pe teren propriu de aproximativ 4.000 de fani, una dintre cele mai scăzute din Liga I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×